Home » D:News » De ce nu mai fac românii copii? Radiografia unui fenomen care ia amploare în România

De ce nu mai fac românii copii? Radiografia unui fenomen care ia amploare în România

Publicat: 24.08.2016
187.372 este numărul copiilor care s-au născut în anul 2015 în România. Pare o cifră impresionantă, însă, comparată cu cele din anii precedenţi, conduce la o întrebare simplă: „De ce nu mai fac românii copii?”. Dacă în 1991, în ţara noastră se năşteau peste 275.000 de copii, numărul lor a început să scadă treptat, astfel că în ultimii ani asistăm la tot mai puţini nou-născuţi care vin pe lume în România, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Cum s-a ajuns aici?

„Omenirea s-a schimbat mult în epoca contemporană. Odată cu creşterea economică, se schimbă valorile oamenilor. Apare diversificarea referinţelor, un accent pus pe dezvoltare individuală, pe satisfacerea unor nevoi de cunoaştere, pe leisure, pe calitatea vieţii, pe a creşte copii altfel, într-un mediu mai prietenos, mai puţin supus constrângerilor unor interacţiuni limitate”, a explicat pentru Gândul sociologul Bogdan Voicu. Dezvoltarea societăţii şi schimbarea valorilor sale pare să-şi fi lăsat amprenta şi asupra evoluţiei populaţiei în unele ţări, acesta fiind şi cazul României.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în ultimii 25 de ani, România a cunoscut o tendinţă negativă în ceea ce priveşte numărul de naşteri. De la 275.275 de nou-născuţi  în 1991, în mai puin de 10 ani, numărul a scăzut cu peste 40.000, având în vedere că în 2000, numărul nou-născuţilor ajungea la 234.521. La 15 ani de atunci, ţara noastră înregistrează cifra minimă din ultimii 25 de ani. În 2015, în România, s-au născut doar 187.372 de copii.

Potrivit sociologilor, schimbările care au marcat lumea contemporană ar explica acest fenomen. De ce nu mai fac românii copii? În ultimul deceniu, valorile la care se raportează noile generaţii s-au schimbat şi acum accentul este pus pe dezvoltarea individuală, pe educaţie, carieră şi pe o calitate a vieţii cât mai satisfăcătoare.

„Omenirea s-a schimbat mult în epoca contemporană. Odată cu creşterea economică, se schimbă valorile oamenilor. Apare diversificarea referinţelor, un accent pus pe dezvoltare individuală, pe satisfacerea unor nevoi de cunoaştere, pe leisure, pe calitatea vieţii, pe a creşte copii altfel, într-un mediu mai prietenos, mai puţin supus constrângerilor unor interacţiuni limitate. Toate acestea presupun mult timp, iar acesta devine principala constrângere”, a explicat pentru Gândul sociologul Bogdan Voicu.

Timpul, devine, astfel, o piedică în procesul de întinerire a populaţiei României.

Citeşte continuarea în Gândul!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O populație necunoscută de galaxii ar putea rezolva misterul energetic al Universului
O populație necunoscută de galaxii ar putea rezolva misterul energetic al Universului
Siturile arheologice sunt amenințate de schimbările climatice, avertizează experții
Siturile arheologice sunt amenințate de schimbările climatice, avertizează experții
Parcă desprins din SF: o planetă orbitează perpendicular pe un sistem stelar binar
Parcă desprins din SF: o planetă orbitează perpendicular pe un sistem stelar binar
Oamenii de știință au aflat de ce asteroizii bogați în carbon nu lovesc Pământul
Oamenii de știință au aflat de ce asteroizii bogați în carbon nu lovesc Pământul
După 100 de ani de căutări, un calamar colosal viu a fost văzut pentru prima dată
După 100 de ani de căutări, un calamar colosal viu a fost văzut pentru prima dată
Cum se protejau strămoșii noștri de arsurile solare?
Cum se protejau strămoșii noștri de arsurile solare?
Hatshepsut, femeia faraon care a domnit ca bărbat. Unul dintre cei mai prolifici constructori din Egiptul Antic
Hatshepsut, femeia faraon care a domnit ca bărbat. Unul dintre cei mai prolifici constructori din Egiptul Antic
Aesop, primul autor de fabule. „Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”
Aesop, primul autor de fabule. „Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”
Sănătatea mintală a tatălui poate afecta copiii timp de ani de zile
Sănătatea mintală a tatălui poate afecta copiii timp de ani de zile
Tinerii cu tulburări mintale au șanse mai mici să devină părinți, arată un studiu
Tinerii cu tulburări mintale au șanse mai mici să devină părinți, arată un studiu
Test de cultură generală. De ce maimuțele s-au oprit din evoluție?
Test de cultură generală. De ce maimuțele s-au oprit din evoluție?
Cea mai promițătoare dovadă a vieții extraterestre de până acum, găsită la 124 de ani-lumină distanță
Cea mai promițătoare dovadă a vieții extraterestre de până acum, găsită la 124 de ani-lumină distanță
Un producător auto japonez anunță că mută o parte din producție în SUA
Un producător auto japonez anunță că mută o parte din producție în SUA
Ce cumpără românii de Paște?
Ce cumpără românii de Paște?
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului
Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului
Universitatea Harvard „predă ura și prostia”, acuză Donald Trump
Universitatea Harvard „predă ura și prostia”, acuză Donald Trump